În cazul Jordi Casamitjana tribunalul din Norwich, Marea Britanie, a decis că veganismul etic este o credință filozofică.Pentru prima dată în istorie, un tribunal a decis că veganismul etic este o credință filozofică și ar trebuit protejat de lege.
Cazul a fost înaintat în justiție de veganul britanic Jordi Casamitjana, 55 de ani, care a susținut că a fost concediat pe nedrept din Liga Împotriva Sporturilor Crude din cauza practicării veganismului etic. Un complet al tribunalului pentru ocuparea forței de muncă din Norwich a trebuit să stabilească dacă mișcarea vegană este o „credință filozofică sau religioasă”.
Îngrijorarea lui Casamitjana a venit în momentul în care a observat că organizațiile de caritate au investit fonduri de pensii în firme implicate în testarea pe animale și le-a atras atenția șefilor. Cum nicio măsură nu a fost luată, Casamitjana le-a împărtășit informațiile colegilor, după care a fost concediat, relatează BBC.
În cadul audierii din Norwich, Marea Britanie, judecătorul Robin Postle a decis că veganismul etic satisface testele necesare pentru ca acesta să fie privit ca o credință filozofică și, prin urmare, este protejat în conformitate cu Actul privind egalitatea din 2010.
A fost foarte important să câștig această decizie astăzi (n.r. 3 ianuarie 2020), deoarece nu este doar cazul meu, care este evident important pentru mine personal, dar … acest caz va influența viața multor vegani de pretutindeni.
A declarat Casamitjana în urma audierii
Descriind veganismul etic într-un articol din BBC ca pe un lucru care îi îi influențează viața de zi cu zi, Casamitjana a afirmat că va alege întotdeauna mersul pe jos față de un loc în autobuz pentru a evita accidentele cu insecte sau păsări. El exclude si folosirea produselor obținute din exploatarea animalelor precum lâna, pielea și testarea pe animale.
Acum, că veganismul a fost considerat a fi o credință asemănătoare cu religia, ar fi pentru prima dată când intenția de a te abține de la utilizarea produselor de origine animală ar putea fi protejată în conformitate cu Legea privind egalitatea din 2010, din Marea Britanie.
Grupul tribunalului pentru ocuparea forței de muncă din Norwich s-a întrunit joi, 2 ianuarie 2020, pentru a decide dacă veganismul etic ar trebui să fie considerat o credință filozofică și să intre sub protecția Actului privind egalitatea din 2010, act care acoperă discriminarea în ocuparea forței de muncă, educație și furnizarea de bunuri și servicii în Marea Britanie.
Veganismul etic este o credință filosofică proprie unei părți semnificative și în creștere a populației din Marea Britanie și din întreaga lume. Cazul pe care l-am pregătit stabilește modul în care credința în principiu și interpretările particulare ale lui Jordi trec testul legal necesar.
A declarat avocatul lui Casamitjana, Peter Daly de la Slater și Gordon pentru BBC înaintea audierii
Liga Împotriva Sporturilor Crude nu a contestat cazul lui Casamitjana. Un purtător de cuvânt al Ligii a ținut să comenteze înainte de decizia tribunalului.
Liga este un angajator incluziv și, deoarece aceasta este o audiere pentru a decide dacă veganismul ar trebui să aibă un statut privilegiat,ceea ce liga nu contestă, ar fi inadecvat pentru noi să comentăm în continuare.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.