Scrisoare pentru animale

Suntem înconjurați de bălegar și fân pictat cu sânge, un fel de tablou sinistru de-ale lui Pollock. Te bălăngăni de parcă ai sta pe catalige la circ și totuși nu știu de ce sunt surprinsă, abia ai venit pe lume în urmă cu câteva ore și eu încă nu am mai văzut un vițel nou-născut.

Cred că cel mai mult mă impresionează ochii tăi, două oglinzi mari în care mă revăd și ies din transă.

„Concentrează-te, Diana, trebuie să filmezi”. Singura barieră între noi reprezintă un obiect negru din metal, prin care te privesc și care, pe lângă noi doi, e a treia entitate amestecată în intimitatea care se formează și totodată mă ține în universul meu ignorant, ca nu cumva să mă vadă un muncitor al fermei de lapte.

Știi momentele alea când te bucuri că oamenii nu-ți pot citi gândurile? Ar fi fost degeaba, dezgustul meu asupra fermei oricum putea fi mirosit și din alte dimensiuni.

Mă păcălesc că mă concentrez pe filmat până te așezi lângă gardul de beton. „Cum să fii așa mic, măi?”. Observ că François te filmează din stânga și ezit pentru o clipă ca să nu-i stric cadrul, dar nu mai vreau să mă lupt cu instinctul.

„Pot să-l mângâi”? Primesc răspunsul așteptat și îmi amintesc că unii căței se sperie când îi mângâi pe cap, așa că te ating delicat sub bărbie.

În următoarea secundă îți lași capul jos și îmi prinzi mâna sub covorul de fân, ca și când ai fi avut încredere deplină în extraterestra pe două picioare cu lațe aurii.

Ai simțit energia feminină oare?

Îmi pierd simțul timpului și mă gândesc la mami. Nu există îndoială că ar înnebuni să mă piardă și eu aș fi terifiată fără ea. N-am mai văzut-o de o lună sau mai mult.

Tu de câteva minute pe a ta și e nedrept că un străin ar ști destinul tău, faptul că nu o să o mai revezi, nu o să-i mai simți căldura și protecția ei abstractal nemărginită. Aici vă țin separați gardurile și frica bătăilor.

De câte ori a trecut prin asta mamica ta? Devine mai ușor cu timpul? Mai are speranțe într-o lume în care lichidul ei alb e mai valoros ca o viață?

Mă reazem de gard și te cuprind ca un covrig. Cu boticul roz de la sânge, respiri cald pe tatuajul meu „ahimsa”. Îmi amintesc sunetul acului care îmi perfora pielea și cum semăna cu zgomotele din abator.

Mă simt ca într-o parodie ieftină pentru că aici se aud păsările ciripind și poate e mai bine așa, poate adormi mai ușor când îți cântă.

Nu vreau să plâng pentru că știu că nu te ajută cu nimic așa că încerc să te înfășor cu iubire și calm. Vag, îl aud pe Edi întrebându-mă: „Diana, oare e bine pentru tine? Ești ok?” Îi răspund că „Da” cu o convingere fulgerătoare, inconștientă de nevoile mele, pentru că nimic în acest moment nu pare mai firesc.

Ești singur pe lume de câteva ore, înconjurat de 3 activiști pentru drepturile animalelor, incapabili să schimbe asta. Încet, încet adormi mai adânc în timp ce te mângâi pe creștetul negru albăstrui. „E ok, pui mic. Sunt aici”!

Momentul încă durează, nu s-a terminat nici azi după 2 ani de zile. Cred că așa se simte când ești prezent cu toate simțurile, chiar și cele care urmează să fie descoperite.

Nu știu cât timp am petrecut împreună.

Nu știu cât de speriat erai și dacă te-ai lovit la lăbuțe când te-a ridicat muncitorul și te-a pus în cușeta cu numărul 55.

Nu știu dacă te-ai supărat că ți-am greșit genul când te-am botezat.

Nu știu dacă ți-ai adus aminte de mine când ne-am revăzut după o lună.

Nu știu dacă ai fost încălzit de soare și dacă ai simțit iarba sub copite.

Nu știu câte înjurături și lovituri a încasat trupul și mintea ta când te-au forțat în remorca pentru abator. Ești vițel și când ajungi la 500 de kg, te transformă în bani în contul lor, luați de pe urma cărnii tale.

Nu cred că mai trăiești.

Ai rămas în tatuajul meu la nivel molecular, pe oglinda din camera mea într-o poză, în cuvinte când te povestesc și în ciripitul de vară. Ești Steluța mea, un vițel născut într-o fermă de lapte din România.

Probabil că cea mai mare minciună vândută consumatorilor este aceea că avem nevoie de lapte de vacă sau de orice alt animal. La fel ca oricărui mamifer, după perioada de înțărcare, laptele nu ne mai este necesar.

Există o gamă imensă de alternative de la înghețată din cocos până la smântână din soia. Adevăratele alimente nu necesită inseminarea, chinuirea, subjugarea și omorârea vreunui animal. Fă o alegere informată și alege compasiunea!

SUBSCRIBE pe youtube pentru a fi în primele rânduri la PREMIERA Natura Umană Film din 28 martie 2021.