Fleur Holl și 21 întrebări vegane

Pe Fleur o știu majoritatea veganilor cu vechime. Dacă este pentru prima dată când auzi de ea sigur ai vizitat blogul ei fără să știi al cui este și ai încercat o rețetă de pe blogul ei fleursvegankitchen.com.

Inițial am dorit să facem un episod de podcast vegan dar Fleur a decis că este mult mai confortabil pentru ea să fie un interviu scris.

Ne bucurăm să aflăm mai multe despre ea în răspunsurile oferite la întrebările de mai jos.

Bună Fleur! De ce ai ales un stil de viață vegan?

Bună Valentin! Simplu. Pentru animale.

Pentru că le iubesc din tot sufletul. Pentru că nu (mai) pot fi părtașă la suferința și moartea unei ființe. Regretul meu, ca al oricărui vegan, este că nu am făcut acest pas mai devreme. Iubirea pentru animale am avut-o dintotdeauna, încă de când nu mă țineam bine pe picioare. Ca și copil am fost atrasă de animale, am fost înconjurată de câini și pisici, mulți salvați de mine de pe stradă.

Din păcate mi-a luat ceva timp să conștientizez că friptura din farfurie este o bucată din trupul unui animal, a unei ființe care a fost ucisă. Când scriu aceaste rânduri îmi dau seama cât de ridicol sună. Cum e posibil să nu realizezi, să nu te gândești la ceea ce se află în spatele acelei bucăți de carne din farfurie?! Cât de bine suntem spălați pe creier, cum am reușit, ca societate, să acceptăm violența și cruzimea ca „normal”.

Dintotdeauna am încercat să ajut și să salvez animalele. În primii ani de viață au fost pisicile și câinii, locuiam la curte și nici acum nu știu cu certitudine câte pisici aveam. Atât de multe erau. Una dintre ele era „lipită” de mine, Sam, care dormea cu mine în pat și mă scula dimineața să merg la scoală. Pe stradă era câinele Stela, care mă conducea până la școală. Apoi cățeii din curte și din casă, toți culeși de pe stradă.

Mai târziu mi-au ieșit în cale păsările. Am salvat un porumbel căruia colegii de clasă vroiau să-i sucească gatul. L-am salvat din ghearele lor cu multe lacrimi și urlete, mai mult mort decât viu. Am fugit cu el la doctorul Andreescu, pe Moșilor (cam singurul veterinar din acei ani în București), cu banii pe care-i strânsesem pentru fondul clasei.

Când am ajuns dânsul era pe teren. L-a consultat un asistent și mi-a spus că nu are șanse. Pune-te pe plâns, sughițuri… ca să scape de mine m-a lăsat să-l aștept pe doctor care la rândul lui mi-a dat un tratament mai mult să scape de mine. Minune…cu acel tratament și multă iubire, porumbelul s-a făcut bine și și-a luat zborul în prima zi cu ninsoare din acea iarnă. O perioadă a continuat să mă viziteze, venea pe bara de la balcon și mă saluta.

Dacă mai aveam bani de buzunar mă repezeam în Obor și cumpăram (cu tocmeala la sânge) păsărele (sticleți și scatii), pe care le eliberam în parcul din apropiere.

Dar în toată această dragoste a mea pentru animale , mă simțeam singură, ciudată. Pe atunci nu exista internet sau alte posibilități de contact cu persoane asemeni ție. Erai singur. Ciudat. Din această cauză, o carte mi-a marcat adolescența, pentru că acolo am descoperit pe încă cineva care îmi împărtășea aceeași dragoste pentru animale, nu mai eram singură. „Cartea de la San Michele” de Axel Munthe.

La un moment dat am făcut legătura între iubirea pentru animale și faptul că, continuam să le consum carnea. Am devenit vegetariană. În timpul în care vegetarienii erau priviți ca extratereștrii. Pentru toți cei din jurul meu era o decizie radicală.

Am continuat ca vegetarian câțiva ani buni până când am aflat de fapt de cruzimile din spatele ouălor și lactatelor și atunci am ales să devin vegană. Acum 9 ani. Pot spune că este una din cele mai bune decizii din viața mea. A fii vegan pe mine mă definește ca om.

Când ai ales stilul de viață vegan?

Am devenit vegană cu aproximativ 9 ani în urmă. În familie, acasă, nu a fost absolut nicio problemă, a venit ca ceva normal. În rest, rudele, prietenii… aș putea spune că a fost (și încă mai este) o diferență între familia olandeză și cea din Romania.

Olandezii sunt mai toleranți și deschiși la nou iar decizia mea a fost acceptată și respectată. În schimb, la rudele și prietenii din Romania am simțit că privesc acest lucru ca ceva excentric și ciudat (zic am simțit pentru că numai o mătușă mi-a spus clar în față că chiar sunt ciudată și exagerată). Acum 9 ani.

Între timp veganismul crescut peste tot în lume și nu mai par atât de ciudată, chiar sunt luată mai în serios. Dar, m-am lovit și eu de sarcasm, glume și mici răutăți și este trist că vin chiar de la cei apropiați.

Cum ai reușit să treci peste aceste răutăți? Mail ales cele venite din partea apropiaților?

Hmmm… din fericire nu s-a întâmplat foarte des pentru că au venit de la persoane pe care le vedeam rar. Pe moment te doare sau te înfurie…dar trece. Nu înțeleg că te lovesc acolo unde te doare cel mai tare, în ce ai cel mai drag pe lume. Dar durerea noastră este nimic comparativ cu durerea animalelor. Ne întărim și mergem mai departe.

Oricum, pe persoanele de la care simt că fac acest lucru numai să mă rânească, malițios, le evit cât pot (uneori este imposibil căci sunt întâlniri în familie). Dar sunt și persoane care nu-și dădeau seama la început de impactul pe care îl aveau cuvintelor lor, în decursul timpului au înțeles și nu au mai repetat.

Ce a urmat în noul tău stil de viață vegan? Ai făcut schimbări și pe alte planuri?

Ce a urmat… Am început să fiu mai atentă la ingredientele dintr-un produs, să citesc etichetele cu atenție. Am învățat pe parcurs că în unele produse erau ascunse ingrediente de origine animală sau alte forme de cruzimi cum ar fi testarea pe animale (foloseam o marcă de cosmetice care susținea că nu testează pe animale dar omiteau să menționeze că își vând produsele în China și deci testează acolo), sau proveniența lor (un exemplu este uleiul de palmier care este atât de nociv pentru animale, ecosistem, oameni etc.).

Și acum, după 9 ani, descopăr lucruri noi, lucruri la care nici nu te-ai fi gândit.

Am învățat foarte mult despre nutriție și bucătăria vegana până acolo încât a devenit o pasiune, desigur și din dorința de a arata lumii că poți fi vegan și în același timp bucura de multe mâncăruri delicioase. Ca vegan, nu ești privat de absolut nimic. Cum se spune…orice mănânci tu, eu pot manca vegan.

Altă schimbare a fost că am început să fac din ce în ce mai mult activism pentru animale.

Chiar cum mi-am întrebat soțul dacă își aduce aminte de schimbări majore legate de veganism în acea perioadă… În afară de vreo câteva ori când l-am trimis înapoi la magazin cu niște produse pe care le cumpărase și nu fusese atent că nu erau vegane…nu-și aduce aminte :)).

Cum ți-a venit ideea să urci rețetele vegane pe internet?

Rețetele… Totul a început pe un grup al vegetarienilor/veganilor din acea perioadă, deci acum 9-10 ani.

Majoritatea membrilor grupului erau vegetarieni – printre care și eu – doar câțiva vegani și aceia nu foarte activi. În acea perioadă începusem să ne documentăm și să vorbim tot mai mult despre veganism și am devenit vegani în grup, cu mulți am legat prietenii de suflet (cel puțin virtual, din păcate, din cauza distanței care ne desparte).

Deci discutam și despre ceea ce mâncăm, cam ce gătim, căutam toți soluții. Îmi aduc aminte și acum cum o prietenă de pe grup mi-a cerut rețetă mâncării de vinete, așa că i-am povestit și am adăugat o poză.

Apoi mai toață lumea întreba: „păi dacă carne nu mănânci, ou nu, brânză nu…dar ce mănânci de fapt?”. De atunci am început să fac poze la mâncăruri și să le postez pe Facebook. Între timp albumul cu rețete de pe pagina mea FB depășește 700 de feluri de mâncăruri vegane.

Nu la mult timp după aceea am început o colaborare pentru un site despre veganism (primul în limba româna), cu mai mulți vegani, site-ul avea și o secțiune cu rețete – veganism.ro).

Încercam să veganizez rețete românești, să le simplific chiar și cu ingrediente la îndemăna oricui. Chiar au avut succes internațional mai ales și datorită faptului că prof. Gary Francione posta zilnic o rețetă de a mea. Între timp mi-am creat propriul site cu rețete, rețetele fiind traduse inițial în engleză – fleursvegankitchen.com.

Tot în acea perioada începusem colaborarea pentru un site despre veganism cu un grup de vegani din Italia ionontimangio.com. În acest fel rețetele au fost traduse și în italiană. În urma acestei colaborări a rezultat și o carte de bucate bilingvă, engleză și italiană și prietenii dragi cu oameni deosebiți.

Cine sunt cele trei persoane care te-au influențat cel mai mult în a alege și a continua un stil de viața?

Ca exemplu, la început, a fost Patricia, o persoană pe care am cunoscut-o inițial pe un grup yahoo (unde eram mulți iubitori de animale), apoi ne-am mutat pe Facebook. Pe Facebook mai era cineva care posta poze cu ce mânca vegan și mai aruncam un ochi. În rest, nu prea am avut nevoie de încurajări pentru a continua acest stil de viață.

Stilul de viață vegan este normalul.

De unde îți iei informațiile vegane în acest moment?

Facebook, internet, sunt abonată și la o revistă despre veganism – Vegan food and living care au și un site cu multe informații utile.

Spune-mi un lucru pe care ți-ai dori să-l fi știut când ai ales stilul de viață vegan?

Aș fi dorit să stiu despre vitamina B12, m-ar fi salvat de multe neplăceri. O carență dezvoltată de dinainte de veganism.

Îți creșți copiii într-un stil de viață vegan?

Cât ține de mine, da.

Ce le dai de mâncare în fiecare zi?

Încerc să ofer o dietă echilibrată și diversificată.

Cu copiii este mai greu indiferent de dietă, dar nu lipsesc din alimentația zilnică fructele, legumele, leguminoase, grâne, semințe și nuci, sub formă de supe, ciorbe, tocănițe, deserturi etc.

În general, de bază sunt mâncărurile românești. Am descoperit și bucătăria indiană și cea asiatică care au feluri de mâncare delicioase. Plus, nu mai vorbesc de bucătăria italiană care este și favorite mea.

Care a fost cea mai mare provocare pe care ai depășit-o ca vegan?

Cea mai mare provocare și piatra mea de încercare a fost când m-am lovit de o carenta de B12 și dezvoltasem probleme de ordin neurologic. Am trecut printr-o perioada foarte grea atunci, neclarități de ordin medical, incertitudini dar s-a terminat cu bine. Dar nici atunci nu m-am îndoit de veganism, mai ales că acea carență o dezvoltasem în anii de dinainte de a deveni vegan.

Ce sfaturi i-ai da cuiva care dorește să urmeze un stil de viață vegan?

În zilele noastre este din ce în ce mai ușor să devii vegan, informațiile sunt peste tot, magazinele pline de produse vegane, înlocuitori pentru aproape orice. Sfatul meu ar fi să încerce să mănânce diversificat și echilibrat, desigur nu moare nimeni dacă consumă din când în când și junk food vegan (eu sunt prima!) și să suplimenteze cu B12.

Să caute informații din surse credibile, verificate. Din păcate există foarte multe surse dubioase, persoane care țin diete care promit sarea cu marea. Recomandările mele pentru informații despre nutriție sunt: nutritionfacts.org, veganhealth.org și theveganrd.com.

Primul site este cel al doctorului Michael Greger (nutritionfacts.org), ale cărui cărți au fost traduse și în limba română și pe care le recomand din suflet, sunt cărți pe care oricine ar trebui să le aibă în bibliotecă indiferent dacă este vegan sau nu. Pot salva vieți.

Cărțile sunt Cum să nu mori și Cum să nu ții o dietă (aceasta pe lângă faptul că abordează problemele de greutate expune în amănunt toată industria alimentară și cât de nocivă poate fi). Pe lângă informații valabile din aceste cărți conțin există și cărți cu rețete vegane care le însoțesc.

Spune-mi despre un moment când ai vrut să renunți la veganism?

Nu am avut un asemenea moment.

Ce îți place la veganism cel mai mult?

În primul rand faptul că salvează animale. În al doilea rand mâncarea delicioasa.

Ce nu îți place la veganism?

Hmmm… nu mă pot gândi la nimic care să nu-mi placă.

Cu ce te ocupi acum?

Acum suntem toți în lockdown din cauza pandemiei, deci mă ocup cu lucruri pe lângă casa ☺

Ce planuri de viitor ai?

Aș putea vorbi de ce planuri aveam înainte de pandemie, probabil că dacă trecem cu bine peste acest hop planurile vor rămâne aceleași.

Acum doi ani am urmat un curs de patiserie/cofetărie vegană și urma să deschid un magazin on-line cu produse de cofetărie/patiserie. Pe lângă aceasta mi-aș fi dorit să pot livra la restaurantele/barurile din orășelul în care locuiesc.

Aveam planuri pentru workshop-uri de gătit vegan, găsisem și locații super. Tot profitul ar fi fost donat pentru ajutorarea animalelor. Ar fi fost o situație cu dublu câștig, promovarea veganismului și poate o sursă de venit pentru animale.

De scurt timp am descoperit pictura și aș fi avut ocazia să-mi prezint tablourile la o expoziție la casa de cultură din oraș, expoziție care ar fi fost vizitată de mii de oameni. Îmi doream o serie de tablouri cu animale din sanctuare, animale de fermă și fiecare tablou ar fi fost însoțit de povestea acelei persoane (pentru mine sunt persoane și animalele).

Deja îl pictasem pe Karu, vițelușul salvat de Raluca Ceaușu (o persoană foarte dragă mie), și care trăiește acum fericit la Sanctuarul Nima. Scopul ar fi fost de a atrage atenția asupra animalelor uitate din ferme, de a promova sub această manieră veganismul. (tabloul cu Karu va ajunge într-o zi la Raluca).

Sănătoși să fim și poate într-o zi se vor materializa aceste planuri.

Dacă ai putea schimba un singur lucru în România, care ar fi acel lucru și de ce?

Mentalitatea. Cu o alt fel de mentalitate ar exista speranțe de mai bine pentru animale și de ce nu, pentru noi toți.

Unde te pot găsi și contacta cititorii valvegan dacă vor să afle mai multe despre rețetele tale vegane?

Pe mine pe profilul de Facebook iar rețetele le pot găsi pe site-ul fleursvegankitchen.com.

Este ceva ce nu te-am întrebat și crezi că ar fi trebuit să te întreb?

Despre activism cred… găsesc foarte important ca fiecare vegan să încerce să facă activism pentru animale și veganism, fiecare după posibilități. Facebook este o platforma importantă pentru activism. Înainte de pandemie, eu luam parte și la Cube of Truth al organizației Anonymous for the voiceless. Activism stradal.

Dar există foarte multe maniere de a face activism, chiar și pregătirea unei cine vegane pentru prietenii/familia noastră.

De încheiere: Care este rețeta ta vegană preferată?

Oh, asta este cea mai grea întrebare… cred că torturile de ciocolată. De regulă nu-mi plăceau prăjiturile/torturile cu cremă pentru că îmi păreau foarte grețoase dar prăjiturile vegane sunt divine. Ușoare, delicioase, se topesc în gură.

Fleur îți mulțumesc frumos pentru timpul acordat acestui mini-interviu și poate vom face și unul audio în viitor :).

Dragă Valentin, eu iți mulțumesc și îmi cer mii de scuze pentru întârziere. Mi-a făcut foarte multă placere și într-o zi ne și auzim.

BONUS!
Cum arată o zi din viața ta?

În acest moment, în lockdown, nu se întâmplă foarte multe dar îmi încep ziua cu o cafeluță în timp ce vizionez filmulețele de peste noapte înregistrate cu wild camera din grădină. Am mulți vizitatori nocturni, un grup de vulpițe, chițcani, un șobolan simpatic și aștept cu mare emoție să se trezească aricii din hibernare (le-am construit căsuțe în curte).

Apoi chestii casnice, necesare și printre ele pictat, citit, urmărit păsărelele din curte, copiii blănoși. Încercăm să ne detașăm un pic în această perioadă dificilă pentru toată lumea.

Să speram că într-o zi, curând, totul vă fi bine!