Cum să produci (aproape) zero deșeuri
La editura Seneca a apărut o nouă carte: Familia aproape zero deșeuri, de Jérémie Pinchon și Bénédicte Moret. O carte care, după cum îi sugerează și numele, vorbește despre producerea mai puținor deșeuri.
Zero deșeuri adică zero waste. Trebuie să recunosc că acest „aproape” mi-a trezit interesul, pentru că nu este genul de abordare care te descurajează încă de la titlu.
Am citit cartea și mi-am luat câteva idei, acolo unde am simțit că pot face schimbări în stilul meu de viață. Nu am vrut să schimb ceva ce știu din start că nu poate fi implementabil pe o durată mai lungă de timp. Stilul meu de viață presupune foarte puține ore petrecute acasă, așa că am luat aceasta în considerare.
Prin urmare am exclus gătitul exclusiv al mâncării acasă și renunțarea de a mai comanda la birou. Sau prepararea tuturor produselor de curățenie și cosmetică. Am ales varianta „aproape” ;).
În carte se găsesc o mulțime de idei practice și sfaturi interesante despre cum să generezi cât mai puțin gunoi, rețete si mult umor :).
Eu m-am concentrat foarte mult pe reducerea consumului de plastic, deoerece ajunsesem la un nivel destul de alarmant.
Am trecut mai jos micile modificări pe care le-am făcut în această ultimă lună.
Zero deșeuri în self care
- Am înlocuit periuța de dinți de plastic cu periuța de dinți din bambus cu peri vegetali, obținuți din ulei de ricin. De la Alternative;
- Am revenit la pasta de dinți home made pe care, nu știu de ce, la un moment dat am abandonat-o. Aici poți găsi rețeta pe care o folosesc eu;
- Am înlocuit șamponul în sticlă de plastic cu șampon solid ambalat în hârtie. Tot de la Alternative;
- Deja de ceva timp nu mai folosesc gel de duș, ci săpun solid care vine în ambalaj de hârtie. Pe acestea le iau de la diverse târguri sau le primesc cadou;
- Am un deodorant cremă foarte fain, într-o cutiuță de metal. De la Manna;
- Iar pe post de cremă de corp și față folosesc ulei de cocos simplu, pe care il iau în borcan de sticlă. Aici nu am o marcă favorită, dar le prefer pe cele in borcane cat mai mari;
- Și mai am un pieptene de lemn tare drăguț.
Zero deșeuri prin casă
- În locul detergentului clasic, folosesc nuci indiene. Acestea vin ambalate într-o pungă de plastic, dar este mai puțin plastic decât la detergentul normal. În plus, o astfel de pungă cu nuci pare să dureze mult mai mult decât deteregentul pe care îl cumpăram eu. Aici încă sunt în căutare de alternative fără plastic, sigur există ceva simplu care mi s-ar potrivi.
- Toate produsele de curățenie le-am înlocuit cu bicarbonat de sodiu.
Zero deșeuri alimentare
- Pentru mâncare mi-am luat săculeți din material textil pentru cumpăraturile de la piață și din magazine. Inclusiv un săculeț în care pun pâinea cumpărată de la brutărie. Alternative, noul meu magazin preferat, m-a ajutat și în această situație.
- Am luat o cană cu filtru care să înlocuiască multiplele sticle de plastic. Știu că există și varianta unui sistem de filtrare conectat la sursa de apă, care nu presupune cosumabile (ca în cazul cănii cu filtru). Dar momentan este o investiție pe care am decis să o amân.
- Și am o sticlă pe care o car mereu cu mine, astfel încât să nu mai cumpăr apă din oraș.
- Cel mai greu să fost să renunț la produsele din supermarket. Foarte multe produse sunt ambalate în plastic sau în alte ambalaje care conțin plastic. Partea bună este că am început să gătesc mai mult. Și să nu mai cumpăr junk-food de tipul nachos sau pufuleți.
- Am început să cumpăr produse vrac. In Piața Obor, la etajul de desupra pieței cu legume se află magazinul Orient Bazar, un rai al produselor vrac.
Ce nu am reușit să schimb
Sunt și produse la care nu am renunțat, cum ar fi cele de igienă intimă feminină (aici mi-am dat seama că sunt mult prea conservatoare și că am mult de lucru în această privință). Mai sunt bețișoarele de urechi (unde totuși am redus semnificativ numărul lor de la vreo 12 pe săptămână la doar 2). Și detergentul de spălat vase pe care nu l-am găsit decât în ambalaje de plastic.
În carte sunt prezentate și modalități de înlocuire a ambalajelor de plastic de stocare (cum ar fi caserole sau borcane). Aici eu nu am făcut modificări, pentru că nu am văzut niciun sens în a arunca cele câteva caserole de plastic pe care le am și pe care probabil le voi mai folosi ani buni de-acum încolo. Dar pe viitor, voi avea grijă să cumpăr ceva de metal sau sticlă când vine vorba de așa ceva. Zero waste all the way :).
La final
În concluzie, încă sunt la început cu reducerea deșeurilor pe care le produc și mai am până să pot sune că am un comportament preponderent vegan față de planetă. Încurajator este faptul că stau mai bine decât acum o lună.
Daca și tu ești preocupat de acest subiect de zero-waste, mi-ar plăcea să stăm de vorbă :).