Pe urmele mieilor

Jurnal de documentar – 29 aprilie 2019

Avertisment: conţine relatarea unor scene pline de suferinţă

E ora 2:00 A.M, doar ce am terminat un interviu în București și suntem pe drum spre Târgu Jiu pentru a filma târgul de miei în ultima lui zi.

Ajunși acolo ne atârnăm camerele de gât şi ca de obicei încercăm să oprim orice fel de emoție pentru a putea rămâne focusați și a surprinde cât mai mult din suferința realității lor, atât de normală și irelevantă pentru majoritatea dintre noi.

Ținuți în portbagaje improvizate, urlă și parcă își răspund unii altora într-un vacarm al fricii de necunoscut. Din când în când o mână intră și îl smulge pe unul dintre ei, apoi îi târăște trupul pe pietrișul uscat, lăsând în urmă doar praf în drumul spre locul ispășirii sentinței.

De când am început filmările pentru Natura Umană Film am fost martor al suferinței atâtor indivizi, dar pentru prima dată aveam să-i văd în ultima lor clipă. Îmi fac curaj și intru în abatorul improvizat. Timpul parcă se oprește în loc şi sunetul din jurul meu se estompează încet la vederea cuțitului la gâtul unui miel.

Îi străpunge pielea, iar apoi îl lasă să se zbată în agonie. Viața i se scurge încet într-un fluviu roșu alimentat de râuri de sânge ale fraților lui. În spatele lui sunt alții, pe lângă mine mai trec târâți câțiva, iar în stânga sunt zeci spre sute de trupuri fără viaţă atârnate ca într-o expoziţie a macabrului.

Mă aflu în mijlocul unui măcel, iar tot ce pot face este să filmez cu motivația că această documentare va schimba soarta acestor copii inocenți trimiși la o moarte inutilă.

Acceptarea morții lor m-a făcut ca preț de câteva ore să mă simt gol, fără să fiu capabil de a mai simți vreo emoție. Încercam să îmi imaginez cum trebuie să fie și pentru cei ce iau viețile acestor ființe, care cu siguranță nu o fac din plăcere, ci dintr-o nevoie financiară, presiune socială, culturală, familială sau pentru că, pur şi simplu, nu știu mai bine.

Cât de deconectați trebuie să fie de orice sentiment care i-ar putea opri din ceea ce fac și care ar pune sub semnul întrebării întreaga lor viață și o întreagă lume care încă vede ca fiind normale aceste practici.

Până unde și cât ne lăsăm viața influențată de contextul în care ne-am născut și am trăit și când începem să luăm decizii care să ne alinieze acțiunile cu valorile în care credem?

Pentru că, într-un final, îmi permit să cred că în fiecare dintre noi se află bunătate și blândețe. Avem doar de privit în interior și apoi cu aceeași ochi spre lumea care ne înconjoară. 

Editare ulterioară: Am ales să nu folosim imaginile din abator în documentar întrucât ar fi fost poate prea dure şi i-ar fi oprit pe mulţi să afle de alte practici ale exploatării animalelor, dar şi de soluţii alternative pentru felul în care lăsăm lucrurile să se întâmple la nivelul întregii societăţi.

SUBSCRIBE pe youtube pentru a fi în primele rânduri la PREMIERA Natura Umană Film din 28 martie 2021.