Cum este Haal-ul tau?
Mi-ar plăcea să învăț să cânt la pian. Și să merg mai mult pe skateboard. Și să citesc, să merg la teatru, filme și concerte, și o grămadă de alte lucruri. Iar de vreo două luni încerc să mă întâlnesc cu prietenele mele. Numai că nu am timp să fac mai nimic, sunt prea ocupată. Și cel mai trist este că sunt prea ocupată să-i ascult pe cei dragi. Ciudat lucru, deși am impresia că îmi organizez foarte bine timpul, sfârșesc prin a nu-l avea.
Din păcate, nu sunt singura. Acum câteva zile, fiind implicată într-un mic research, am sunat câteva persoane pentru a afla părerea lor despre un anumit serviciu. Un serviciu pentru care, deși optaseră, nu îl foloseau. Conștiincioasă, m-am înarmat cu caiet și creion ca nu cumva să scap vreun detaliu din răspunsurile celor chestionați. Numai că elanul mi-a fost curmat în fiecare conversație pe care am avut-o. De ce? Pentru că răspunsul a fost același în fiecare caz: “Nu am avut timp. Sunt foarte încântat(ă) de acest serviciu, numai că nu am avut timp să-l îl folosesc. Dar îmi propun să o fac în curând.”
Așa că, oare de ce suntem atât de ocupați încât am ajuns să ne programăm întâlnirile cu persoanele dragi cu calendarul în față și nu reușim să găsim timp câteva ore pe săptămâna pentru a ne releaxa cu adevărat? Suntem oare toți atât de novici la capitolul time management?
Și de ce mulți răspund la întrebarea “Ce mai faci?” prin “Sunt foarte obosit. Am atâtea lucruri de făcut și nu știu cum să le aranjez că să le pot termina pe toate.” Dar de ce să le faci pe toate? Nu ar fi fain să faci doar ce contează?
În multe culturi musulmane, atunci când dorești să întrebi o persoană ce mai face, întrebarea este: Kayf haal-ik (în arabă) sau Haal-e shomaa chetoreh (în persană). Cu alte cuvinte, „Cum este haal-ul tău?”
Ce este acest Haal? Este starea tranzitorie a inimii unei persoane. În realitate, întrebăm „Cum este inima ta și ce face chiar în acest moment, la această suflare?”
Omid Safi, profesor specializat în cultura asiatică și a orientului mijlociu, a scris un articol fain despre această permanentă încercare a noastră de a înghesui cât mai multe activităti într-un timp limitat, articol pe care ți-l recomandăm cu drag. The disease of being busy a pornit tocmai de la această întrebare: „Ce mai faci?”.